Persistența dezechilibrelor externe crește dependența de fluxurile străine de capital și afectează sustenabilitatea financiară. În privința României, dezechilibrele externe au cauze de ordin structural: cererea depășește producția internă, deci consumăm mai mult decât producem, iar exporturile rămân în urmă față de ritmul importurilor.
Reducerea sustenabilă a dezechilibrelor externe nu se poate obține doar prin câștiguri de preț și productivitate, ci și prin lărgirea bazei firmelor exportatoare și diversificarea geografică a piețelor. În noua configurație a comerțului global, instrumentele de diplomație comercială devin esențiale pentru facilitarea exporturilor și accesul la noi piețe.
Volumul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”, publicat recent în cadrul proiectului Economic@BNR, include un capitol dedicat dezechilibrelor externe. Amploarea și persistența deficitelor comerciale și de cont curent generează riscuri și presiuni asupra stabilității macroeconomice și asupra finanțării externe.
Într-o economie cu un conținut ridicat de importuri, așa cum este economia României, stimularea puternică a cererii interne poate accentua rapid deficitele externe, după cum arată și studiul recent al Comisiei Europene, intitulat Romania’s Growth Drivers and Macroeconomic Policy. Astfel, în anul 2024, pe fondul politicii bugetare puternic expansioniste, deficitele gemene – adică deficitul bugetar și deficitul de cont curent, au înregistrat creșteri severe, de unde și riscurile majore la adresa sustenabilității financiare.
Însă procesul de consolidare a finanțelor publice, inițiat în anul 2025, a contribuit la ajustarea importantă a deficitului bugetar, așa cum arată datele execuției bugetare pentru primul semestru al anului curent. Cu toate acestea, în planul dezechilibrelor externe, ajustarea bugetară nu a fost însoțită, cel puțin deocamdată, de o corecție pe măsură a deficitului de cont curent, care ar putea rămâne la peste 7% din PIB și în anul 2026.
Din această perspectivă, concluziile celui mai recent Raport al FMI privind sectorul extern (External Sector Report) sunt relevante și pentru România: dezechilibrele externe persistente nu pot fi corectate sustenabil prin comprimarea conjuncturală a importurilor sau prin măsuri comerciale. De aceea sunt necesare politici economice care susțin producția națională și competitivitatea exporturilor. Este esențială diversificarea geografică a exporturilor mai ales în condițiile actuale de reconfigurare strategică a comerțului global, care ar putea crește dependența de importuri, în special de importurile energetice.
Un exemplu relevant privind competitivitatea exporturilor este sectorul agroalimentar. România este printre principalii exportatori de cereale din Uniunea Europeană. În perioada iulie 2025 – mai 2026, volumele au depășit 10,3 milioane de tone, cu doar 2 milioane de tone sub nivelul Franței și dublu față de Germania sau Polonia. În grupa cerealelor, România a înregistrat un surplus mediu de 0,8% din PIB în ultimii cinci ani.
Această performanță ascunde însă vulnerabilități structurale importante. Exportăm preponderent materii prime agricole, dar importăm produse alimentare procesate, a căror valoare adăugată este mult mai ridicată. În cazul alimentelor procesate, deficitul comercial a fost de aproximativ 1,8% din PIB, de peste două ori mai mare decât surplusul obținut la cereale în medie, în perioada 2021-2025. Așadar, nu contează doar volumul exporturilor, ci și calitatea acestora, prin poziția economiei în lanțurile de producție și de valoare.
Comparația cu Polonia este una ilustrativă. Prin integrarea unei părți mai mari a lanțului agroalimentar în economia locală, Polonia a reușit să obțină excedente comerciale importante pe segmentul alimentar. Această diferență arată că avantajele competitive nu depind doar de abilitatea de a vinde pe piețele externe, ci și de capacitatea de a capta în economie o parte cât mai mare din cadrul lanțurilor valorice de producție.
În asemenea contexte, marcate de persistența dezechilibrelor externe, structura fluxurilor de capital devine la fel de relevantă precum dimensiunea lor. Dacă în urmă cu două decenii fluxurile de tipul investițiilor străine directe erau preponderente, în ultimii ani au câștigat teren investițiile de portofoliu și împrumuturile externe, la care se adaugă riscuri și costuri.
