miercuri, februarie 18, 2026
miercuri, februarie 18, 2026

Poziția IMM România cu privire la Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri de  reorganizare a unor autorități publice din domeniul culturii, precum și pentru  modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile  conexe

IMM România, confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, asigurând  reprezentarea intereselor întreprinderilor mici şi mijlocii la nivel naţional şi european, având în vedere sesizările primite din partea membrilor săi, referitoare la Proiectul de  lege privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a unor autorități publice din domeniul  culturii, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor  şi drepturile conexe,  

formulăm următoarele observatii și propuneri, cu privire la proiectul actului normativ aflat  în transparență decizională: 

1. Susținem desfiinţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) și  reorganizarea Ministerului Culturii prin preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor acestui  organism; 

2. Desemnarea cât mai rapidă a unui singur organism comun de colectare prevazut la art. 168 alin. (8) din proiect, pentru toate domeniile de creație și toate categoriile  de drepturi de autor, astfel cum se menționează și în Directiva 2014/26/UE, pentru simplificarea  și eficientizarea sistemului de încasare a remunerațiilor. 

3. Reducerea termenului privind funcționarea noului organism comun de  colectare de la maximum 3 ani cum este prevăzut, la maximum 3 luni de la intrarea în  vigoare a legii modificate (art.IV alin.5 din proiect); 

4. Excluderea celor doi colectori comuni prevăzuți să funcționeze în maxim 60  de zile de la intrarea în vigoare a legii modificate, care să colecteze remunerațiile până la data  funcționării organismului comun de colectare (art. IV alin. (6) si (7) din proiect); Directiva europeană urmărește diminuarea costurilor de administrare. Existența a două  structuri administrative separate pentru aceeași activitate de colectare conduce la creșterea cheltuielilor de funcționare ale OGC-urilor, reducând astfel fondurile care ajung efectiv la artiști.  Implementarea unui Colector Unic reprezintă singura soluție eficientă pentru simplificarea  sarcinilor administrative ale comercianților și pentru maximizarea veniturilor titularilor de  drepturi. 

5. Obținerea unei singure licențe de la un singur organism comun de colectarepentru toate domeniile de creație și toate categoriile de drepturi de autor, astfel se va simplifica și eficientiza procesul de colectare;

6. Implementarea unei proceduri unice pentru emiterea tuturor licențelor  

neexclusive; Operatorii economici nu ar trebui obligați să negocieze definiții și criterii diferite  cu organisme distincte. În acest sens, solicităm ca pentru fiecare activitate economică să fie  aplicabilă o metodologie unică, integrată, negociată o singură dată cu asociațiile  reprezentative. 

7. Stabilirea unei singure remunerații pentru utilizatori către un singur  organism comun de colectare, aferentă tuturor domeniilor de creație privind drepturile de  autor; 

Remunerațiile trebuie să fie rezonabile în raport cu valoarea economică a utilizării drepturilor  în cauză, ținând seama de caracteristicile și de ponderea utilizării operelor protejate; Pentru majoritatea membrilor noștri, muzica este un element auxiliar de decor, nu produsul  principal care generează venituri. Valoarea economică a muzicii într-un magazin/mijloc de  transport/spațiu de cazare este marginală comparativ cu cea dintr-un club. Astfel, taxele pentru  anumite categorii de activități economice ar trebui să fie semnificativ mai mici decât taxele  pentru cluburi, în sens contrar, numeroși antreprenori vor decide să nu mai difuzeze muzică  ambientală în magazine. 

8. Reducerea termenului de 90 de zile la maxim 30 de zile de la intrarea în  vigoare a legii modificate, privind depunerea spre avizare la Ministerul Culturii, a  metodologiei unice de stabilire a remunerațiilor și obligația inițierii negocierilor pentru  aceste metodologii (art.163-165)( art. IV alin. (2) din proiect); Acest lucru este necesar pentru  a soluționa cât mai curând situațiile litigioase apărute în practică și pentru a preîntâmpina  apariția unora noi ca urmare a controlului efectuat de organismele multiple existente și a regulilor și metodologiilor diferite aplicate de către acestea privind calcularea sumelor datorate. 

9. Participarea la procedura de negociere a metodologiei unice de stabilire a  remuneratiilor, și a asociatiilor de utilizatori prin organizaţiile patronale reprezentative  la nivel national, pe lângă organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor și  structurile asociative ale distribuitorilor prin cablu prevăzute în proiect (art. 138 alin.2 si art.  163-166 din legea 8/1996 modificată).  

Potrivit legii dialogului social nr.367/2022, confederațiile patronale reprezentative la nivel  național sunt parteneri de dialog social, ce au ca scop apărarea intereselor firmelor membre,  acestea reprezentând peste 80-90% dintre utilizatorii plătitori, prin urmare implicarea  organizațiilor patronale în negocierea metodologiilor va asigura menținerea unui echilibru între  plătitori și beneficiarii remunerațiilor.

10. Introducerea în proiectul de lege a unei prevederi care să limiteze penalitățile  

excesive aplicate în cazul muzicii ambientale. În prezent, metodologiile aprobate conțin  clauze penale care obligă utilizatorii la plata triplului remunerației în cazul lipsei autorizației, o  practică de natură punitivă care excede cadrului reparator al dreptului civil și Directivei  2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Hot this week

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img