- Recolta din 2025 se anunță cu 10% mai mare decât în 2024, în ciuda provocărilor climatice.
- Pentru finalul acestui an, compania mizează pe noi lansări, inclusiv a unui spumant fermentat clasic și a unui divin (distilat din vin) cu o vechime de 7, 10 și 20 de ani, precum și pe consolidarea prezenței internaționale.
București, 7 octombrie 2025. Domeniile Davidescu, cramă de familie cu tradiție de patru generații, anunță o creștere de 24% a vânzărilor în primul semestru din 2025, deși începutul de an a fost marcat de provocări, precum creștere cu 10% a prețului la energie și o recoltă mai slabă, pe fond de secetă, în anul anterior.
Creșterea înregistrată de Domniile Davidescu s-a datorat unei combinații de factori. Pe de o parte, extinderea prezenței în retail pe cea mai mare piață a companiei, cea din România, a adus listări noi – inclusiv în rețeaua Penny – iar online-ul a continuat să accelereze prin campanii digitale dedicate și colaborări cu marketplace-uri internaționale. Pe de altă parte, HoReCa a generat rezultate pozitive, prin consolidarea prezenței în orașe-cheie precum Cluj și Brașov și printr-o apropiere mai mare de restaurantele premium.
Portofoliul diversificat a contat la fel de mult. Vinurile albe și rosé au înregistrat creșteri notabile, în special în retail, confirmând tendința consumatorilor către vinuri mai fresh. Vinurile roșii s-au menținut stabile, consolidând loialitatea consumatorilor, în timp ce Divinul – vinarsul, nou lansat pe piață în acest an – este un produs strategic, listat la nivel național și poziționat în segmentul băuturilor fine. Totodată, spumantele și frizzantele au atras o nouă categorie de public, orientată către ocazii festive și către experiențe de lifestyle.
Printre vinurile „vedetă” ale semestrului s-au numărat Rară Neagră & Saperavi, spumantul de Rară Neagră și Viorica & Pinot Grigio – vinuri care au obținut atât recunoaștere internațională prin medalii la concursuri prestigioase, cât și o cerere ridicată, deopotrivă în retail și în HoReCa.
„Am reușit să creștem vânzările cu 24% în primul semestru din 2025. Aceasta arată că strategia noastră de dezvoltare – constând în orientarea spre piețe premium, investițiile constante în calitate și poziționarea vinurilor ca produse de valoare – s-a dovedit câștigătoare. Într-o piață globală dificilă, în care consumul de vin scade, vinurile care spun o poveste autentică și transmit încredere au cel mai mult de câștigat”, a declarat Andrian Davidescu, CEO Domeniile Davidescu.
Din punct de vedere agricol, anul 2025 a adus provocări legate de lipsa precipitațiilor în timpul verii, dar perspectivele rămân optimiste. Compania estimează o recoltă cu aproximativ 10% mai mare decât în 2024, ceea ce va permite extinderea stocurilor. Vinurile roșii și albe vor păstra standardele de calitate consacrate, în timp ce Divinul premium va continua să fie în focus pentru anul curent.
În ultima parte a anului, crama Domeniile Davidescu își propune să mențină ritmul de creștere și să atingă un avans de 25% la nivelul întregului an 2025. Un element-cheie va fi lansarea unui spumant premium, fermentat în sticlă prin metoda tradițională, destinat consumatorilor orientați către vinuri de sărbătoare și experiențe rafinate. Pentru finalul acestui an, compania mizează pe noi lansări, inclusiv a unui spumant fermentat clasic, a unui divin (distilat din vin) cu o vechime de 7, 10 și 20 de ani, și pe consolidarea prezenței internaționale.
Compania va participa, de asemenea, la festivaluri importante de vin din România și Republica Moldova și intenționează să consolideze prezența pe piețele externe, unde vinurile sale sunt deja prezente în peste 7 țări.
Performanța comercială vine în continuarea unor reușite majore din 2024. Domeniile Davidescu a primit statutul de Furnizor al Casei Regale a României, o distincție care confirmă excelența vinurilor sale și încrederea acordată de una dintre cele mai exigente instituții.
Despre Domeniile Davidescu
Domeniile Davidescu este o afacere de familie, dedicată producerii de vinuri premium, cu o tradiție de patru generații în domeniul viticol. Crama este situată în cea mai sudică zonă a Republicii Moldova, în apropiere de lacul Beleu, și beneficiază de tehnologii inovative și o linie de îmbuteliere italiană Bertolaso. Marca Domeniile Davidescu este vândută atât în România cât și pe piețele internaționale de pe trei continente.
Domeniile Davidescu a obținut distincții internaționale remarcabile, inclusiv Grand Gold și Best of Show la Mundus Vini în Germania, două medalii de aur la Challenge International du Vin în Franța pentru Generații Saperavi și Rară Neagră & Saperavi, aur la Concours Mondial de Bruxelles pentru Fetească Neagră & Malbec, precum și medalii de aur și bronz în competiții internaționale de top din Canada, Hong Kong, Polonia și România.
Compania vinde în peste 3000 de magazine, atât în cele specializate, cât și în principalele rețele internaționale de magazine, offline (Auchan, Carrefour, Lidl, Mega Image, Metro, Profi, Selgros și Remarkt) și online (eMag, Freshful, Beicevrei, King).
Domeniile Davidescu este Furnizor al Casei Regale a României din noiembrie 2024.