sâmbătă, martie 14, 2026
sâmbătă, martie 14, 2026

Sector 1: Au fost semnate contractele de 7 milioane de lei finanțare nerambursabilă pentru proiectele comunitare

Semnarea tuturor contractelor de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 7 milioane de lei acordată de Primăria Sectorului 1 pentru proiecte dedicate comunității a fost finalizată marți.

Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis marți, la finalul lunii august a acestui an, consilierii locali au aprobat acordarea de fonduri nerambursabile pentru 35 de proiecte în domenii-cheie precum tineret, educație, cultură, sport, protecția mediului, care sunt desfășurate de asociații și fundații cu activități non-profit.

Printre proiectele finanțate din bugetul primăriei se numără: un program de educație antreprenorială și dezvoltare personală pentru 25 de tineri din Sectorul 1; o inițiativă pentru implicarea tinerilor în viața publică locală; o serie de proiecte ce facilitează educația non-formală pentru copii și care, prin ateliere prietenoase cu natura, le dezvoltă creativitatea, spiritul critic și încrederea în sine.

Totodată, vor mai fi finanțate și un festival stradal de activare civică, un proiect ce va aduce în atenția comunității problema poluării fonice, dar și ateliere pentru 700 de elevi. Alte inițiative finanțate din bugetul local pun accent pe reciclare și inovație, prin prezentări interactive care arată, de exemplu, cum plasticul uzat se poate transforma în filament pentru imprimante 3D.

Pentru comunitățile vulnerabile au fost finanțate programe care cresc accesul copiilor și adolescenților la sport și educație non-formală, reducând riscul de excluziune socială și abandon școlar. În aceeași direcție, a fost finanțat un program care va reuni mii de participanți în cadrul unui festival ce va îmbina sporturile de forță, educația civică, siguranța rutieră, nutriția și implicarea socială.

Un loc important îl ocupă și proiectele de prevenție, de la ateliere și seminarii despre consumul de alcool și substanțe în rândul adolescenților și care implică peste 7.000 de beneficiari direcți, până la un program inovator pentru prevenirea consumului de droguri, bazat pe consiliere personalizată, tehnologie VR și formarea specialiștilor.

Nu în ultimul rând, au fost finanțate din bugetul local proiecte dedicate combaterii bullying-ului prin metode creative, precum teatrul – care stimulează empatia și respectul între elevi – sau prin dezbateri interactive despre probleme reale ale adolescenților: bullying, violență domestică, consum de droguri, depresie și capcanele lumii virtuale. AGERPRES / (AS – redactor: Iulia Carciog, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)

Sursa articolului: https://agerpres.ro/administratie/2025/09/09/sector-1-au-fost-semnate-contractele-de-7-milioane-de-lei-finantare-nerambursabila-pentru-proiectele–1482829

Hot this week

Danco Vision încheie 2025 cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro

Grupul românesc mizează pe AI și conținut video în...

Conflictul din Orientul Mijlociu a scumpit carburantul. Când se vor scumpi biletele de avion?

București, martie 2026 Vola.ro: românii plătesc acum cu 5.7% mai...

WF-1000XM6 – Ascultați doar ceea ce contează

Zgomotul nedorit este captat și eliminat de noul procesor QN3e...

Dialog cu business-ul pentru soluții financiare adaptate de la Exim Banca Românească

București, 11 martie 2026 – Exim Banca Românească a...

Topics

Danco Vision încheie 2025 cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro

Grupul românesc mizează pe AI și conținut video în...

WF-1000XM6 – Ascultați doar ceea ce contează

Zgomotul nedorit este captat și eliminat de noul procesor QN3e...
spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img