sâmbătă, martie 14, 2026
sâmbătă, martie 14, 2026

Ministerul Educației: Cursurile se desfășoară normal în majoritatea școlilor din țară

Cursurile se desfășoară normal în majoritatea școlilor din țară, a anunțat marți Ministerul Educației și Cercetării.

Precizările vin în contextul protestelor anunțate de cadrele didactice la început de an școlar.

”În contextul protestelor anunțate/derulate de federațiile sindicale din învățământ, Ministerul Educației și Cercetării monitorizează constant modul în care se desfășoară activitatea în unitățile școlare”, a informat MEC, într-un comunicat.

Astfel, conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, în data de 8 septembrie copiii au fost primiți în unitățile școlare în care s-au prezentat, iar majoritatea acestora au ales să organizeze și festivități de începere a anului școlar.

În data de 9 septembrie, cursurile școlare s-au desfășurat normal în 98,2% dintre cele circa 5.700 de unități de învățământ de stat cu personalitate juridică din țară, procesul didactic fiind, practic, neafectat, arată MEC.

Potrivit acelorași date comunicate de către ISJ/ISMB, doar în 1,8% unități de învățământ se derulează diferite formule de boicot/protest, activitatea fiind afectată în aceste cazuri parțial, respectiv total (5 școli, toate în județul Dolj).

Ministerul Educației și Cercetării face demersurile necesare pentru a răspunde problemelor ridicate de cadrele didactice, se mai menționează în comunicatul MEC. AGERPRES/(AS – redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa articolului: https://agerpres.ro/educatie-stiinta/2025/09/09/ministerul-educatiei-cursurile-se-desfasoara-normal-in-majoritatea-scolilor-din-tara–1482798

Hot this week

Danco Vision încheie 2025 cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro

Grupul românesc mizează pe AI și conținut video în...

Conflictul din Orientul Mijlociu a scumpit carburantul. Când se vor scumpi biletele de avion?

București, martie 2026 Vola.ro: românii plătesc acum cu 5.7% mai...

WF-1000XM6 – Ascultați doar ceea ce contează

Zgomotul nedorit este captat și eliminat de noul procesor QN3e...

Dialog cu business-ul pentru soluții financiare adaptate de la Exim Banca Românească

București, 11 martie 2026 – Exim Banca Românească a...

Topics

Danco Vision încheie 2025 cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro

Grupul românesc mizează pe AI și conținut video în...

WF-1000XM6 – Ascultați doar ceea ce contează

Zgomotul nedorit este captat și eliminat de noul procesor QN3e...
spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img