joi, februarie 19, 2026
joi, februarie 19, 2026

‘Black Sea and Balkans Security Forum’, dedicat securității în regiunea Mării Negre, la București

‘Black Sea and Balkans Security Forum’ – ediția a noua, eveniment dedicat problemelor de apărare, securitate și relații internaționale privind regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor, va avea loc joi și vineri în București.

Forumul este organizat de New Strategy Center, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și va avea loc la InterContinental Athenee Palace.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, forumul va include 50 de paneluri și 198 de vorbitori, reunind oficiali, diplomați, militari și analiști de renume din statele membre ale Uniunii Europene și NATO, precum și din țări partenere.

‘Evenimentul se va concentra pe patru mari teme: relația transatlantică și recalibrarea prezenței militare americane în Europa și în regiunea Mării Negre; negocierile pentru un acord de pace în Ucraina și necesitatea de a împiedica un nou atac al Rusiei care poate să o aducă la Gurile Dunării și la granița cu România; intențiile reale ale Rusiei în negocierile unei păci în Ucraina și ce fel de Rusie vom avea lângă noi, agresivă sau dispusă la concesii; sprijinul pe mai departe al Republicii Moldova, astfel încât drumul ei spre Uniunea Europeană să nu fie oprit de războiul hibrid al Rusiei’, precizează sursa citată.

De asemenea, în cadrul forumului se va discuta despre lecțiile învățate pe frontul din Ucraina în mai multe domenii ale artei militare, despre reconstrucția Ucrainei, securitatea energetică, războiul cognitiv și dezinformare, despre provocările de securitate în Balcani și tehnologii disruptive.

‘Întregul eveniment se dorește a fi o pledoarie pentru securitate și prosperitate la Marea Neagră și în Balcani, un spațiu deschis și liber pentru comerț, conectivitate și exploatarea resurselor energetice’, arată sursa citată.

La reuniune sunt invitați experți de renume, precum foștii comandanți al Forțelor NATO în Europa, generalul (rez) Phillip Breedlove și generalul (rez.) Mike Scaparrotti, liderii opoziției ruse Myjkahil Kasyanov și Vladimir Kara-Murza, dar și eroi ai rezistenței Ucrainei împotriva agresiunii ruse, care vor împărtăși cu cei prezenți drama suferită în timpul ocupației ruse sau în prizonierat, se mai precizează în comunicat. AGERPRES/(AS – redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda)

Sursa articolului: https://agerpres.ro/politic/2025/05/22/black-sea-and-balkans-security-forum-dedicat-securitatii-in-regiunea-marii-negre-la-bucuresti–1451863

Hot this week

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img