vineri, aprilie 17, 2026
vineri, aprilie 17, 2026

Expoziția ‘Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei’ – la Muzeul Geologic Național

Expoziția ‘Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei’, dedicată prezentării valorilor patrimoniului național din județele Constanța și Tulcea, se deschide, luni, la Muzeul Geologic Național.

Expoziția cuprinde 50 de panouri grupate în cinci secțiuni: Patrimoniul cultural construit, Patrimoniul cultural imaterial al etniilor dobrogene, Patrimoniul biologic-Biodiversitate și Ecodiversitate, Patrimoniul geologic-Geodiversitate, Patrimoniul cu dublă valență, culturală și naturală, precizează organizatorii.

Proiectul expozițional face parte din programul ‘Dobrogea, martor al civilizațiilor milenare ale Levantului’, desfășurat începând din anul 2018 împreună cu profesori și studenți de la Universitatea ‘Ovidius’ din Constanța.

La realizarea acestei expoziții au participat: Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), Institutul Național al Patrimoniului (INP), Universitatea ‘Ovidius’ și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC), precum și Institutul de Cercetări Eco-muzeale ‘Gavrilă Simion’ din Tulcea (ICEM).

Sursa articolului: https://agerpres.ro/cultura-media/2025/05/05/expozitia-patrimoniul-natural-si-cultural-al-dobrogei—la-muzeul-geologic-national–1445733

Hot this week

Topics

Definiția și tipologia ratingurilor de credit acordate de agențiile specializate (1)

Autoritățile române fac o adevarată echilibristică pentru ca ratingul...
spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img