vineri, iunie 13, 2025
vineri, iunie 13, 2025

Ministrul Finanțelor participă marți la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, participă marți, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare, potrivit reprezentanților ministerului.

Conform informațiilor publicate pe site-ul Consiliului European, cu această ocazie, Președinția poloneză își va prezenta programul de lucru în domeniul afacerilor economice și financiare pentru primul semestru al anului.

De asemenea, miniștrii vor lua parte la o dezbatere de orientare privind asigurarea unui mediu de afaceri competitiv global în Europa prin simplificare, punere în ordine și reducerea sarcinii de reglementare. Aceștia vor fi invitați să furnizeze informații Comisiei cu privire la propunerea planificată de regulament ‘omnibus’, care vizează raționalizarea și reducerea sarcinii de reglementare asupra întreprinderilor.

Miniștrii vor desfășura și un schimb de opinii referitoare la situația actuală în ceea ce privește impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, pe baza unor informații actualizate prezentate de Comisie.

În cadrul reuniunii ECOFIN, Consiliul urmează să adopte recomandări privind planurile bugetar-structurale pe termen mediu în contextul punerii în aplicare a cadrului de guvernanță economică.

Totodată, Consiliul urmează să adopte și recomandări pentru statele membre care fac în prezent obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive pentru ca acestea să ia măsuri eficace de corectare a deficitului lor într-o anumită perioadă de timp.

Continuând lucrările privind semestrul european 2025, Comisia va prezenta Raportul privind mecanismul de alertă pentru 2025 și proiectul de recomandare a Consiliului privind politica economică a zonei euro. Prezentarea va fi urmată de un schimb de opinii.

Potrivit sursei citate, miniștrii vor face și bilanțul punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), iar Consiliul urmează să adopte decizii de punere în aplicare prin care să aprobe planurile de redresare și reziliență modificate prezentate de unele state membre.

De asemenea, Președinția va prezenta situația actuală a propunerilor legislative în domeniul serviciilor financiare. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)

https://agerpres.ro/economic/2025/01/21/ministrul-finantelor-participa-marti-la-reuniunea-consiliului-afaceri-economice-si-financiare–1414531

Hot this week

ANPC: Amenzi totale de 1,33 milioane de lei în urma unor controale efectuate la 379 de operatori economici

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat, joi, amenzi în...

Marcel Boloș: Am publicat listele cu 91 de proiecte care vor prinde viață cu bani europeni

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat listele...

Utilizarea chatbot-urilor AI, precum ChatGPT, nu creează dependență, concluzionează un studiu internațional

Un studiu realizat de o echipă internațională de cercetători...

Reinventarea roții

Discuțiile recente privind măsurile de reducere a deficitului bugetar...

Topics

Marcel Boloș: Am publicat listele cu 91 de proiecte care vor prinde viață cu bani europeni

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat listele...

Reinventarea roții

Discuțiile recente privind măsurile de reducere a deficitului bugetar...
spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img