Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene se reuneşte în 16 decembrie 2024, la Bruxelles, luând în discuţie războiul din Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, Georgia etc, informează site-ul Consiliului, https://www.consilium.europa.eu/.
Consiliul Afaceri Externe va începe la ora 10.00 şi va fi prezidat pentru prima dată de noul Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas.
Cu privire la războiul din Ucraina
Miniştrii afacerilor externe din UE vor avea un schimb de opinii informal cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, Andrii Sîbiha, prin videoconferinţă. La 23 octombrie 2024, Consiliul a adoptat un pachet de asistenţă financiară pentru Ucraina care pune în aplicare angajamentele G7. Pachetul include asistenţă macrofinanciară cu caracter excepţional sub formă de împrumut de până la 35 de miliarde de euro, precum şi un mecanism pentru canalizarea veniturilor extraordinare, provenite din blocarea activelor suverane ruse pentru a ajuta Ucraina să-şi ramburseze împrumuturile. Noua alocare se va aplica începând cu a doua jumătate a anului 2025.
De asemenea, în 8 noiembrie, Consiliul a adoptat o decizie de prelungire a mandatului misiunii de asistenţă militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina) cu încă doi ani, până la 15 noiembrie 2026. Bugetul alocat pentru perioada 14 noiembrie 2024-15 noiembrie 2026 este de aproape 409 milioane de euro. În 9 decembrie 2024, Consiliul a dat undă verde celei de-a doua plăţi de granturi şi împrumuturi în cadrul Facilităţii UE pentru Ucraina pentru a sprijini stabilitatea macrofinanciară a Ucrainei şi funcţionarea administraţiei sale publice.
În ceea ce priveşte cele mai recente evoluţii din Orientul Mijlociu, la anterioara reuniune a CAE din 18 noiembrie, miniştrii afacerilor externe au respins propunerea Înaltului Reprezentant, Josep Borrell, de suspendare a dialogului politic dintre UE şi Israel în temeiul Acordului de asociere.
Consiliul Afaceri Externe va purta şi un schimb de opinii cu privire la cele mai recente evoluţii din Georgia. Reuniunea precedentă a CAE din 18 noiembrie s-a axat pe regresul democratic din această ţară şi pe consecinţele acestuia pentru traiectoria europeană a Georgiei, în urma alegerilor parlamentare din 26 octombrie 2024.
***
Reuniunea anterioară a Consiliului Afaceri Externe a avut loc la 18 noiembrie 2024. Între altele, Consiliul a decis atunci să extindă sfera de aplicare a cadrului de măsuri restrictive al UE, având în vedere sprijinul militar acordat de Iran războiului din Ucraina, prin interzicerea exportului, transferului, furnizării sau vânzării din UE către Iran de componente utilizate pentru rachete, în plus faţă de interdicţia existentă privind componentele dronelor. De asemenea, Consiliul a adoptat măsuri restrictive împotriva unei persoane şi a patru entităţi, notează site-ul https://www.consilium.europa.eu/.
***
Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE) este alcătuit din miniştrii afacerilor externe din toate statele membre ale UE. În funcţie de ordinea de zi, Consiliul îi reuneşte, de asemenea, pe: miniştrii apărării (politica de securitate şi apărare comună), miniştrii competenţi în materie de dezvoltare (cooperarea pentru dezvoltare), miniştrii comerţului (politica comercială comună).
Reuniunile Consiliului Afaceri Externe sunt prezidate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în prezent Kaja Kallas, care a preluat mandatul la 1 decembrie 2024. Înaltul Reprezentant este sprijinit de Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).
Doar atunci când Consiliul Afaceri Externe discută teme de politică comercială comună, acesta este prezidat de reprezentantul statului membru al UE care deţine preşedinţia Consiliului UE, asigurată prin rotaţie pentru perioade de şase luni.
Consiliul Afaceri Externe se reuneşte, de obicei, cel puţin o dată pe lună, notează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. AGERPRES/(Documentare – Ionela Gavril, editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)
Sursa: https://www.agerpres.ro/documentare/2024/12/16/consiliul-afaceri-externe-al-ue-din-16-decembrie–1402946
–





