joi, mai 15, 2025
joi, mai 15, 2025

Iaşi: Peste 300 de specialişti vor participa la NeurogastRO 2024, organizat în perioada 28-30 noiembrie

Peste 300 de persoane se vor întâlni la Iaşi, în perioada 28-30 noiembrie, pentru a lua parte la a noua Conferinţă Naţională cu participare internaţională NeurogastRO 2024.

Organizată pentru a patra oară la Iaşi, NeurogastRO 2024 se adresează medicilor de diferite specialităţi precum gastroenterologi, internişti, chirurgi, medici de familie, neurologi, psihiatri, endocrinologi, şi farmacişti şi dieteticieni, medicilor rezidenţi şi studenţilor în medicină şi farmacie.

Sesiunile ştiinţifice vor fi susţinute de specialişti din România, împreună cu specialişti din Belgia, Marea Britanie, Elveţia, Italia, Israel şi Moldova, iar participanţii vor primi credite prin Colegiul Medicilor şi Colegiul Dieteticienilor din România.

“Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate reuniuni multidisciplinare în cadrul cărora vor fi abordate tematica tulburărilor gastro-intestinale funcţionale şi de motilitate şi vor fi organizate cursuri practice privind noile metode de diagnostic al acestor afecţiuni: impedant-pHmetrie şi manometrie de înaltă rezoluţie. Vor fi abordate teme de interes precum: durerea digestivă, microbiota intestinală, noile metode de diagnostic a tulburărilor digestive funcţionale, rolul endoscopiei digestive în neurogastroenterologie, rolul dietei, noile metode farmacologie de tratament”, a declarat, pentru AGERPRES, prof.univ.dr Vasile Drug, preşedintele Societăţii Române de Neurogastroenterologie.

Societatea Română de Neurogastroenterologie este o societate ştiinţifică profesională ce reuneşte medici specialişti şi rezidenţi gastroenterologi, internişti, neurologi, medici de familie dar şi medici de alte specialităţi şi are ca scop, ridicarea nivelului cunoaşterii şi asistenţei medicale în acest domeniu de graniţă al gastroenterologiei.

Neurogastroenterologia include în aria sa de interes afecţiuni frecvent întâlnite cum sunt: bolile digestive funcţionale şi motorii precum sindromul de intestin iritabil, dispepsia funcţională, boala de reflux gastroesofagiană precum şi tulburările motorii induse de boala celiacă, diabetul zaharat, intoleranţele alimentare; afecţiunile post infecţioase intestinale, sindroame dureroase abdominale cum ar fi, de exemplu, din pancreatite, şi alterări ale florei intestinale. AGERPRES/(A – autor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa:https://www.agerpres.ro/sanatate/2024/11/19/iasi-peste-300-de-specialisti-vor-participa-la-neurogastro-2024-organizat-in-perioada-28-30-noiembrie–1389239

Hot this week

Arctic Stream: Provocări la final de T1, dar optimism pentru atingerea bugetului anual 

Compania a înregistrat o reducere a veniturilor și a...

ALCCR anunță noua conducere și reconfirmă angajamentul pentru excelență

București, 14 mai 2025 – Asociația de Leasing și...

Flanco își extinde rețeaua Smart Discounter cu trei noi magazine

București, 13 mai – În luna aprilie, Flanco a...

Noile dobânzi la depozite Libra Internet Bank

Libra Internet Bank lansează noi dobânzi atractive pentru depozitele...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img