
Segmentul de smartphone-uri premium, cu preţuri de peste 600 de euro, va continua să crească şi anul acesta, preconizându-se că va depăşi pragurile de un miliard de euro ca valoare şi de un milion de unităţi din punct de vedere cantitativ.
Smartphone-urile pliabile, un segment de nişă pe piaţa telefoanelor inteligente apărute în urmă cu câţiva ani, au ajuns să genereze aproape 5% din valoarea totală a vânzărilor de telefoane Samsung în România în prima jumătate a acestui an, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii locali ai gigantului sud – coreean. Practic, de la lansarea primei generaţii de telefoane pliabile Samsung – Galaxy Z Flip şi Galaxy Z Fold în 2020, vânzările au crescut an de an, aceste noi modele făcându-şi loc în segmentul premium de telefoane inteligente, care, la rândul lui, înregistrează constant creşteri atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales valoric.
„Gama de telefoane pliabile Samsung a evoluat semnificativ de la lansarea primei versiuni. În 2020, telefoanele pliabile reprezentau doar 0,8% din vânzările totale de smartphone-uri Samsung, urmând ca doar patru ani mai târziu, în prima jumătate a lui 2024, acest procent să tindă înspre 5%. Ştim că segmentul telefoanelor pliabile este în continuă creştere şi se preconizează că va ajunge la aproximativ 10% din vânzările totale de smartphone-uri Samsung până la sfârşitul anului 2025, în termeni valorici. Ne raportăm la aceste procente în acest moment, iar rezultatele obţinute până în prezent ne indică că suntem, într-adevăr, pe drumul cel bun. Cu fiecare generaţie, telefoanele pliabile câştigă teren, fiind din ce în ce mai populare în rândul consumatorilor care doresc dispozitive inovatoare şi versatile“, a declarat Tiberiu Dobre, vicepreşedinte şi head of mobile eXperience în Samsung Electronics în România & Bulgaria.